Sport

Mihai Vereș, primul jurnalist pensionat de la Zi de Zi!

Echipa cotidianului Zi de Zi îl felicită pe Mihai Vereș, redactor responsabil de domeniul Sport, care în această vară a trecut la statutul de pensionar.
Evenimentul, primul din acest gen din istoria ziarului, a fost sărbătorit oficial vineri, 3 iulie, cu o oarecare întârziere cauzată de evoluția pandemiei pe plan național, la o terasă din Târgu Mureș, alături de colegii de la departamentele Redacția și Administrație.
”Au fost ani frumoși, cu bune și mai puțin bune, ani în care am avut privilegiul de a cunoaște îndeaproape și chiar de a lega prietenii cu oameni valoroși”, a mărturisit colegul nostru, care a debutat în paginile cotidianului Zi de Zi în septembrie 2008. De atunci și până în acest an, timp de peste un deceniu, Mihai Vereș a fost mereu alături, cu seriozitate, constanță și după caz chiar cu umor, de fenomenul sportiv mureșean, pe care l-a reflectat zi de zi în paginile ziarului cu motto-ul ”O parte din viața ta”.
Îți mulțumim, Mihai!

Și, după cum spuneai, pensionarea nu e un capăt de drum, ci un nou început!


(Echipa Zi de Zi)

Post-ul Mihai Vereș, primul jurnalist pensionat de la Zi de Zi! apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Mihai Vereș, primul jurnalist pensionat de la Zi de Zi!

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button