Sport

Pârtie de schi și snowboard din Mureș, redeschisă!

Reprezentanții Pârtiei de schi din Sovata au anunțat miercuri, 7 aprilie, redeschiderea pârtiei, după ce aceasta fusese închisă începând din data de 2 aprilie.

”Dragi practicanți ai sporturilor de iarnă, iarna s-a întors și la noi! Vă așteptăm la ski/snowboard cu pârtii bune, ceai/vin cald și vreme bună. Sâmbăta – duminică: 10.00 – 17.00!”, se precizează într-un comunicat publicat pe pagina de Facebook intitulatăt ”Pârtie Schi – Sovata”.

Conform aceleiași surse, pârtia de schi se află în administrarea proprietarului Cabanei Repaș, este ocupată cu zapadă aproape 6 luni pe an, reprezintă atracția oricăror categorii de schiori de la avansați la începători și are o lungime de 1.200 de metri cu diferență de nivel de 262 de metri pe traseul telescaunului. Pârtia este dotată și cu o instalație de telescaun pe o distanta de 500 de metri cu o diferență de altitudine de 128 de metri precum și cu o instalație schi lift pe 200 de metri la partea de începători, fiind întreținută zilnic cu ratrac și tun de zăpadă.

(Redacția)

Post-ul Pârtie de schi și snowboard din Mureș, redeschisă! apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Pârtie de schi și snowboard din Mureș, redeschisă!

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button