Sport

Pas important în drumul spre medalii

Echipa feminină de popice Electromureș Romgaz Târgu Mureș susține sâmbătă, 15 februarie, de la ora 13.00, pe arena târgumureșeană, jocul retur din cadrul „sferturilor” Champions League, cu formația maghiară ZTE-ZAEV TK Zalaegerszeg. Pentru calificarea în semifinala competiției care va avea loc la sfârșitul lunii martie, la Apatin (Serbia), echipa antrenorilor Orosz István și Seres Jozsef  are nevoie de o victorie în cel puțin patru din cele șase dueluri directe și 14 din cele 24 de manșe ale întâlnirii. Pe lângă cele patru victorii directe ar fi nevoie și de un total mai mare la numărul popicelor doborâte, pentru a duce scorul la puncte de echipă la 6-2, scor cu care au cedat mureșencele în jocul tur. Cu 14 manșe câștigate, acesta fiind al doilea criteriu, diferența celor 59 de „bețe” reușite de popicarele maghiare în jocul tur (3325-3269) nu ar mai conta.

Așadar, deși învinse în prima confruntare, mureșencele păstrează șanse reale de calificare în cursa pentru podiumul competiției campioanelor europene. Din formația campioană a României se poate spune că deseori una dintre cele mai importante jucătoare, Duka Tilda a rămas datoare pentru jocul retur. Ea a fost singura care a rămas în meciul din Ungaria sub pragul celor 500 de popice doborâte, cu un singur popic, dar a adus la rândul ei două puncte importante la numărul manșelor, câștigând două din cele patru. Pentru trecerea de formația maghiară va fi nevoie însă de aportul tuturor componentelor echipei, atât pentru punctele de echipă, cât și la numărul manșelor. Se anunță așadar un joc deosebit de echilibrat, deschis oricărui rezultat, duel în care vor conta concentrarea și constanța în evoluții.

Post-ul Pas important în drumul spre medalii apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Pas important în drumul spre medalii

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button