Sport

Podium aproape sigur pentru voleibalistele junioare

Echipa de volei junioare CSU Medicina CNUE Târgu Mureș se află la un pas de a obține o medalie la turneul final desfășurat în sala Elite din București. Mureșencele au cedat primul joc, 1-3 cu CSM București, organizatoarea turneului, după care au învins cu 3-0 LPS Cluj și cu 3-1 formația CTF Mihai I București (Rapid). Cele două victorii au făcut ca echipa mureșeană să fie foarte aproape de a obține o medalie, dar în ambele jocuri încheiate cu 3-1 s-a pierdut câte un set cu mare greutate în ceea ce privește locul ocupat pe podium. În jocul cu CSM București mureșencele au avut posibilitatea să se impună în setul 4, set care le putea aduce un punct și posibilitatea de a câștiga cu 3-2 întâlnirea. Au pornit mai greu în meci, cedând cu 18-25 primul set și, la mare luptă, 23-25 în al doilea. Atacurile în cele două seturi au fost deseori blocate de către bucureștence, dar au lăsat de dorit și preluările, îngreunând pregătirea atacurilor. Aceste aspecte s-au îmbunătăți pe parcurs, s-au impus cu 25-21 în al treilea act, după care au avut trei mingi de set în al patrulea. De la 24-21 n-au reușit să închidă setul și au cedat jocul fără punct.

Un nou set care poate cântări

În a doua etapă echipa pregătită de antrenorul Stefan Paunović a reușit să se impună fără emoții în fața clujencelor de la LPS. În afara finalurilor din seturile 1 și 3, când la 23 sau 24 de puncte intervenea relaxarea prematură care permitea adversarelor serii de 5-6 puncte, jocul a fost la discreția lor. Cele trei seturi au fost câștigate la 18, 15 și 19, și urma un nou test dificil, cel cu „feroviarele” de la Colegiul Tehnologic Feroviar. După un start echilibrat, mureșencele s-au desprins în primul set la 12-8, au fost însă egalate, dar s-au mobilizat și au încheiat setul după o serie de 7 puncte. Au slăbit ritmul abia la 24-14 și au încheiat setul la a patra minge, câștigând la 17. Al doilea a fost un galop de sănătate, cu o desprindere rapidă și set încheiat cu 25-13. Relaxarea de la începutul setului trei le-a costat pe mureșence. Au fost conduse cu 4-9 și gluma se îngroșa la 5-13. Cursa de urmărire părea să reușească la 11-15, dar a părut doar o iluzie. Bucureștencele au câștigat setul la 16. S-au obținut totuși cele 3 puncte după un set patru câștigat lejer, cu 25-14, dar a fost un nou set cedat care putea avea o mare importanță la final. În această a treia etapă Dinamo a învins CSM cu 3-0 și pare a fi scăpată în câștigătoare. Chiar în cazul unei victorii cu 3-0 împotriva lor, alb-roșiile mai au jocul cu CTF Mihai I și pot încheia turneul cu 12 puncte și setaveraj 12-3, având avantajul primului criteriu la egalitate de puncte, raportul setaverajului. CSU Medicina are totuși mari șanse de a încheia turneul pe podium.

Jocul Dinamo-CSU Medicina se dispută sâmbătă, ora 13.00, mureșencele urmând să încheie turneul cu CSȘ Bacău, duminică, ora 10.30.

Post-ul Podium aproape sigur pentru voleibalistele junioare apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Podium aproape sigur pentru voleibalistele junioare

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button