Sport

Precizări în atenția utilizatorilor Bazinului Olimpic CS Mureșul

Referitor la decizia luată la nivelul Clubului Sportiv Mureșul, prin care accesul spectatorilor în tribune la antrenamente și competiții nu este permis temporar, există câteva precizări în atenția utilizatorilor Bazinului Olimpic CS Mureșul.

„Din august 2022 și până în prezent, Bazinul Olimpic a devenit una dintre cele mai populare locații din Târgu Mures, fiind frecventat zilnic de sute de sportivi și spectatori, motiv pentru care, atâta vreme cât siguranța și securitatea spectatorilor nu poate fi asigurată încă (deoarece sunt necesare unele lucrări la tribune), nu suntem în măsură să permitem accesul în acea zonă.

Complexul de natație se află în perioada de garanție, iar în acest sens antreprenorul general a luat decizia de a înlocui întreaga balustradă cu sticlă de la nivelul tribunei bazinului, cu un model de balustradă care va asigura o siguranță sporită spectatorilor.

Înțelegem pe deplin nemulțumirea celor care își doresc accesul în tribunele Bazinului Olimpic și dorim să le comunicăm faptul că interesul nostru, la fel ca și al tuturor târgumureșenilor este ca în cel mai scurt timp să fim în masură să permitem accesul în tribune”, a precizat directorul bazinului, Cosmin Pop.

(D.C.)

Sursa foto: Facebook/ Clubul Sportiv Mureșul

Post-ul Precizări în atenția utilizatorilor Bazinului Olimpic CS Mureșul apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Precizări în atenția utilizatorilor Bazinului Olimpic CS Mureșul

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button