Sport

Revin și handbalistele în arenă

Campionatele de handbal au demarat în noua ediție, dar întrecerile fetelor de la nivelul junioarelor II în sus au fost întrerupte din cauza acțiunilor echipelor reprezentative de senioare și tineret. După două săptămâni de pauză, timp în care s-au disputat și la masculin primele etape, fetele își reiau campionatul.

Prima echipă feminină care va susține un joc oficial în această săptămână este ce a junioarelor I de la CSM Târgu Mureș. Ele vor întâlni în a III-a etapă din seria E, joi, 3 octombrie, de la ora 17.00, formația CSȘ Zalău. Partida va avea loc în sala Gimnaziului „Liviu Rebreanu”, cea care a găzduit jocurile echipei C.S. Olimpic, clubul de la care provin majoritatea jucătoarelor care au trecut la CSM și evoluează fără contracte și în Divizia A.

 

Șanse mărite pentru aspirantele la promovare

Referitor la acest al doilea eșalon, în regulamentul de disputare au intervenit câteva modificări. Ediția se dispută în prima fază ca și cea precedentă, cu 4 serii de 6-8 echipe, primele două clasate urmând să se califice la turneul semifinal. FR Handbal a decis pentru acest sezon ca echipele care vor obține calificarea la turneul final, primele două din fiecare serie, vor juca în sistem turneu, fiecare cu fiecare, spre deosebire de ediția trecută, când promovarea directă s-a decis într-un singur meci.

Sezonul regulat al Diviziei A se va încheia în 25 aprilie 2020, iar turneul semifinal va avea loc în perioada 30 aprilie-3 mai și cel final în perioada 14-17 mai, după care va avea loc barajul de menținere/promovare, în perioada 4-7 iunie, baraj la care participă și două echipe care au evoluat în Liga Națională.

În același eșalon secund, la masculin, turneul semifinal se va desfășura în perioada 30 aprilie-3 mai 2020, turneul final între 14 și 18 mai, iar barajul de menținere/promovare în intervalul 28-31 mai.

Pentru echipele mureșene care au reușit să-și câștige seriile în ediția trecută, târgumureșencele la feminin și sighișorenii la masculin, ediția care a debutat nu se prezintă una la fel de promițătoare ca cea trecută, când ambele au fost oarecum împiedicate în drumul spre promovare și de perspectivele sumbre legate de susținerea financiară, perspective care se întrevedeau deja dinaintea turneelor semifinale.

 

Post-ul Revin și handbalistele în arenă apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Revin și handbalistele în arenă

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button