Sport

Scoruri fluviu reușite de adversarele mureșencelor

Din nou învinse la scor
Echipa feminină de baschet BC Sirius-CS Mureșul Târgu Mureș a suferit o nouă înfrângere umilitoare, 38-80 pe teren propriu cu FCC Baschet Arad, partidă din cadrul etapei a VII-a a Grupei Vest a Ligii Naționale. Eșecul era unul scontat, arădencele fiind cotate ca una dintre favoritele la locurile fruntașe, dar se aștepta o replică mai bună din partea echipei care a suferit mai multe înfrângeri usturătoare, promițând între timp un plus de combativitate. Scorul final și rezultatele în cele patru sferturi ale jocului (8-22, 5-18, 19-22, 6-18) au arătat în schimb cu totul altceva. În cele două sferturi ale primei reprize mureșencele au reușit să înscrie un număr de puncte prea mic și pentru un singur sfert, la pauza mare diferența fiind deja una dezarmantă în favoarea oaspetelor (13-40). Din start s-a putut observa diferența de valoare dintre cele două echipe, mureșencele reușind primul coș după mai bine de 3 minute, la 0-11. Acesta l-a reușit americanca Brittney Dunbar, care mai înscria curând alte două puncte, dar până la prima pauză a mai punctat doar Diana Ignat, cu două libere, plus un alt coș spre final, reușit de Andreea Feiseș. Actul secund a fost unul și mai dezamăgitor pentru echipa antrenorului Ionel Brustur. Deși sfertul a început cu un coș de 3 al aceleiași Dunbar și comaptrioata sa Mariah Smelser înscria curând și ea, până la pauza mare doar oaspetele au mai punctat în cele peste 8 minute.
Minute în care adversarele au permis
La reluare, după alte 11 puncte reușite de arădence, mureșencelor li s-a mai permis să joace și ele. Astfel, sfertul trei a fost cel mai bun din punct de vedere al realizărilor, deși a fost și acesta câștigat de către oaspete. Deși aveau 30 de puncte la ultima pauză, arădencele au accelerat din nou în actul patru, unul din nou foarte slab ca realizări din partea gazdelor. Dunbar a fost cea mai bună marcatoare a mureșencelor cu 15 puncte, fiind și singura care a înscris de 2 ori din afara semicercului. Feiseș a înscris 9 puncte, Ignat 6, iar Meszáros Kata, Cristina Badi, Gál Emese și Smelser câte 2.
Coșgetera oaspetelor și a jocului a fost Jefimija Karakasevic, cu 21 puncte (1×3), urmată de Veatriki Akathiotou cu 14 (1), Adrienne Webb 13 și Adela Mercea 12 (1).
Mureșencele se mențin pe locul 5 în clasamentul grupei, penultimul, urmând să susțină următorul joc tot pe teren propriu, sâmbătă, 14 decembrie, ora 17.30, cu Universitatea Cluj.

Post-ul Scoruri fluviu reușite de adversarele mureșencelor apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Scoruri fluviu reușite de adversarele mureșencelor

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button