Sport

Sportivele Scorillo, din nou pe podium la Campionatul Național

Sportivele Mureșan Marisa și Kovacs Timea au participat la ultimul concurs de verificare a lotului pentru Balcaniadă, Summer Tour 163 Plopi, Etapa III, organizat în perioada 6 august – 9 august 2020, de Clubul Sportiv Ecvestru 163 Plopi și Federația Ecvestră Română la baza hipică din Prejmer, Brașov.

Și de data aceasta, fără nici un ajutor financiar din partea autorităților locale, sportivele clubului au ocupat locuri fruntașe în clasamentul național, confirmând așteptările pentru lotul național.

Mureșan Marisa, vicecampioană a României pentru a doua oară, la 15 ani, a obținut următoarele rezultate: categoria juniori, locul I la probă de nivel C (1,2 metri), categoria tineret, locul I la probă de nivel B (1,3 metri) și categoria tineret, locul I la probă de nivel B (1,3 – 1,35 metri), iar Kovacs Timea, 18 ani, a obținut locul II în probă de nivel C (1,25 metri).

”Maestrul emerit al sportului, Viorel Bubău, a reușit să mobilizeze fetele după o săptămână grea de etapă de la Hernecova și a ridicat Mureșul pe podiumul național și de această dată”, au transmis reprezentanții clubului Scorillo.

(Redacția)

Post-ul Sportivele Scorillo, din nou pe podium la Campionatul Național apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Sportivele Scorillo, din nou pe podium la Campionatul Național

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button