Sport

Statutul de favorită, onorat

Virtual promovată în primul eșalon al fotbalului feminin după disputarea a două etape ale barajului, formația Ladies Târgu Mureș a câștigat și ultimul joc. Mureșencele s-au impus pe teren propriu cu 2-0 în fața formației United Bihor, cea care reușise să învingă de două ori CSM Târgu Mureș, cealaltă echipă mureșeană care a evoluat în eșalonul secund. Dacă Ladies a câștigat la pas barajul, cu trei victorii din tot atâtea partide, al doilea loc promovabil a fost decis la numărul mai mare de goluri înscrise. Toate celelalte jocuri s-au încheiat la egalitate, astfel încât cele trei au totalizat câte 2 puncte. CSȘ Târgoviște a remizat cu Dream Team, 2-2 în ultima etapă și are golaveraj 5-7, după 1-1 cu United și 2-4 cu Ladies. Tot -2 are și echipa bihoreană, dar mai puține goluri înscrise, 1-3 la total, în timp ce bucureștencele au rămas la urmă după eșecul la 3 goluri (1-4) în fața Ladies.

Post-ul Statutul de favorită, onorat apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Statutul de favorită, onorat

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button