Sport

Stilul de viaţă sănătos, promovat de UMFST Bike Days

Cea de-a doua ediţie a UMFST Bike Day va avea loc la Târgu-Mureş, în datele de 1, 15 şi 16 iunie. Competiţia este organizată de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu-Mureș şi este inclusă în calendarul Federaţiei Române de Ciclism. Detalii suplimentare despre eveniment am aflat de la organizatorii UMFST Bike Days, în interviul următor.

Reporter: Vă rog să ne descrieţi pe scurt în ce constă competiţia UMFST Bike Days?

Organizatorii UMFST Bike Days: UMFST Bike Days se află la cea de a doua ediție și se desfășoară în campusul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu-Mureș sub forma unui concurs național de mountain bike, fiind inclus în calendarul Federației Române de Ciclism și coordonat de Lucian Logigan, campion național și balcanic.

Anul acesta, am împărțit competiția în două etape: 1 iunie – ziua dedicată copiilor și 15-16 iunie, zilele dedicate sportivilor din categoriilor elite și amatori.

Rep.: Vă rog să detaliaţi.

Organizatorii UMFST Bike Days: Ziua Copiilor va fi sărbătorită la UMFST prin ateliere creative, fun science, magie comică, expoziții, demonstrații, jocuri de abilități, suprize, multă voie bună, premii și va cuprinde în prim plan concursul de biciclete pentru copii pe categorii de vârstă (5-6 ani, 7-8 ani, 9-10 ani, 11-12 ani, 13-14 ani, fete și băieți) și un nou concurs Family, la care copiii cu vârsta între 7 și 14 ani vor concura în echipă, însoțiți de părinți, condiția fiind să treacă împreună linia de finish. Vă așteptăm, așadar, să ne distrăm și să vă bucurați de momentele speciale pregătite pentru cei mici!

Sâmbătă, 15 iunie, va avea loc concursul Cross-Country Olympic (XCO), cu un traseu old school type combinat cu elemente moderne, mult flow, viraje, contrapante și jump-uri. După festivitatea de premiere, sub sloganul #notjustabikecontest, participanții, studenții UMFST, partenerii și voluntarii se vor putea relaxa la complexul acvatic al Universității, la evenimentul Chill&Vinyl, cu muzică de pe vinyl-uri, proiecții, mapping 3D și lumini și alte momente surpriză special pregătite pentru ei.

Duminică, 16 iunie, va fi o altă zi plină de adrenalină în care se va da startul la Point-to-point Cross Country (XCP), Cross-Country-Marathon (XCM), respectiv la concursul destinat bicicletelor E-Bike. Traseele vor avea urcări scurte și abrupte și vor parcurge poteci pe crestele dealurilor cu peisaje frumoase transilvănene.

Rep.: Ce ecouri a avut prima editie? Cum a fost apreciată de participanți și public?

Organizatorii UMFST Bike Days: Prima ediție ne-a adus reacții extrem de pozitive, care nu pot decât să ne onoreze și să ne motiveze implicarea, pentru ca acest concurs să devină unul de referință în România. Campusul nostru a fost gazda a 2.500 de susținători, iubitori ai sportului și a peste 250 de rideri din întreaga țară.

Rep.: Cine sunt participanţii, de unde provin?

Organizatorii UMFST Bike Days: Orice pasionat de mountain bike din categoriile elite sau amatori – cu sau fără licență FRC – poate participa la UMFST Bike Days. Fiind un concurs naţional, concurenții provin din întreaga țară.

Rep.: Care este scopul organizarii competiţiei şi care este implicarea UMFST?

Organizatorii UMFST Bike Days: Suntem mândri de faptul că Universitatea s-a implicat constant și activ în foarte multe proiecte frumoase în beneficiul publicului, în calitate de organizator sau partener. UMFST Bike Days își dorește promovarea sportului și a obiceiurilor sănătoase prin mersul pe bicicletă în general, privit ca mijloc de recreere sau mijloc ecologic de transport şi mijloc de afirmare pe plan competiţional, conștientizarea protecţiei mediului, accentuarea rolului tineretului în societate și dezvoltarea societăţii civile. Motivul pentru care am inclus în program concursurile pentru copii este că acestea trebuie să înceapă de la cele mai mici vârste. Implicarea comunității locale, extrem de importantă pentru noi, și susținerea comunității academice sunt confirmarea faptului că ne-am atins țelul de a transmite un stil de viață sănătos și de a organiza acest eveniment pentru atât de mulți sportivi pasionați și dedicați.

(Redacţia)

 

Post-ul Stilul de viaţă sănătos, promovat de UMFST Bike Days apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Stilul de viaţă sănătos, promovat de UMFST Bike Days

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button