Sport

Tradiția turneului ”Pion Campion” continuă

Clubul Sportiv Juvenes a organizat la Târgu Mureș (Piața Republicii nr. 47),  în perioada 12-13 februarie, un concurs de șah clasic la care au participat 27 de jucători – atât juniori, cât și seniori.

Nagy Elek Tamás a câștigat convingător turneul cu procentaj maxim, 6 puncte din tot atâtea posibile. El a fost urmat de Velcherean Vasile, domnul profesor, iar Illés Sándor Ferencz a completat podiumul.  La Feminin, premiul a fost revendicat pe deplin meritoriu de Bîră Andrada Paraschiva. La categoria seniorilor peste 65 de ani, domnul Moga Victor a ieșit pe primul loc, cel mai bun debutant a fost Szabó Norbert István. Kiss Hanna a fost cea mai bine clasată junioară sub 12 ani, iar Butuza Ștefan a fost cel mai bun junior sub 12 ani.

„A fost un eveniment reușit și un prilej bun să ne revedem la tablă! Mulțumim colaboratorilor noștri pentru că ne-au asigurat toate cele necesare în cele două zile de concurs”, au precizat organizatorii.

Nouă ediție Pion Campion

Competițiile organizate de Clubul Sportiv Juvenes continuă la finale acestei săptămâni (19-20 , cu o nouă ediție Pion Campion (concurs pentru copii, junior + concurs de dezlegări).

Turneul este structurat astfel: Turneul A – Concurs pentru grupa de avansați (turneu închis pentru 6 jucători, Turneul B – Concurs pentru grupa de începători Turneul se va desfășura pe durata a 7 runde – sistem elvețian, sistem round robin, iar împrecherea rundelor se va face cu un program specializat de pe laptop. Durata unei partide este  de 15 minute + 10 secunde bonus/mutare/jucător. Taxă de participare este de  50 lei. Toți participanții vor primi diplome, iar competiția se va desfășura în condiții amicale în prezența unui arbitru calificat.
Înscrieri se pot face la telefon 0754.402.297 (Baratosi Daniel), pe adresa de mail  baratosidaniel@gmail.com, sau în ziua concursului, cel târziu până la ora 9.30.

Competiția se desfășoară cu respectarea obligatorie a normelor de prevenire a COVID 19 la competițiile individuale în aer liber și spațiu închis (inclusiv legate de aspectele ante și post competiționale). Reglementările referitoare la administrarea situației referitoare la pandemia Covid19, de la data concursului, vor fi aplicabile.

(A. Z.)


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Tradiția turneului ”Pion Campion” continuă

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button