HANDBAL. Declarată cea mai bună junioară extremă stânga la ultima ediția a Campionatului Național, hadbalista Éva Kerekes, componentă a lotului de tineret a naţionalei României și care evoluează cu dublă legitimare la CSȘ Odorheiu Secuiesc şi CSM Târgu Mureş (echipă cu care a obţinut în 2019 titlul de campioană națională la junioare I) s-a transferat la CS Minaur Baia Mare și va juca în sezonul următor în prima divizie a țării, Liga Florilor.
În Baia Mare, Kerekes, care în aprilie 2019, la scurt timp după ce a împlinit 18 ani, a semnat un contract de reprezentare cu firma de impresariat sportiv Marchesini & Co Sport Agency, va fi antrenată de Costică Buceschi, antrenor secund și la lotul național de senioare.
Echipa băimăreană (campioană națională în 2014) a făcut șapte transferuri în această pauză competițională, conducerea clubului anunțându-și intenția de a construi “o echipă mai puternică decât cea din ultimul sezon și a acoperi posturile cu jucătoare cât mai competitive, cu care să obţinem o poziţionare mai bună în viitoarea stagiune”, a declarat Costică Buceschi, antrenor CS Minaur.
Kerekes, originară din județul Harghita, a fost inclusă în echipa ideală a turneului final al Campionatului Național de junioare 2019 (alături de colegele ei Monica Bărăbaş – centru și Flavia Munteanu – extremă dreapta), competiție câștigată de CSM Târgu Mureș.
În lotul de anul trecut, HC Minaur Baia Mare, echipă clasată pe locul 10 la finalul ediției 2018-2019, avea trei jucătoare pe postul de extremă stânga (Petruța Andreea Francesca Argyelean – 20 de ani, Oana Roxana Cîrstea – 30 de ani și Alexandra Mihaela Orsivschi – 24 de ani), dar cel mai probabil lotul va suferi remanieri și din acest punct de vedere.
Andrei TUDORAN
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: TRANSFER – Extrema stângă Éva Kerekes părăsește CSM Târgu Mureş și va juca în Liga Națională, la fosta campioană CS Minaur Baia Mare
Credit autor: admin.