Sport

Turul Ciclist al României, susținut financiar de Primăria Târgu Mureș

Turul Ciclist al României, competiție care va poposi și la Târgu Mureș, în perioada 8-9 septembrie, beneficiază de un sprijin financiar în valoare de 50.000 de lei din partea Primăriei Municipiului Târgu Mureș.

Parteneriatul din autoritățile locale din ”Orașul Trandafirilor” și Federația Română de Ciclism a fost aprobat de către Consiliul Local Târgu Mureș, prin Hotărârea nr. 173 din 26 mai 2022, și prevede alocarea din bugetul local a sumei de 50.000 de lei pentru susținerea evenimentului.

„Târgu Mureș se bucură să fie gazda unor sportivi din peste 20 de țări participante la această prestigioasă competiție internațională. În calitate de primar sunt și voi susține mereu sportul ca cultură ce implică muncă, curaj, asumare, sacrificii, perseverență, etică, valori care sunt comune tuturor, indiferent de locul unde s-au născut sau de limba pe care o vorbesc”, a declarat Soós Zoltan, primarul municipiului Târgu Mureș.

Turul Ciclist al României va debuta în data de 7 septembrie, pe porțiunea Satu Mare – Bistrița, va ajunge la Târgu Mureș în după-amiaza zilei de 8 septembrie (etapa a 2-a, Bistrița – Târgu Mureș) și va părăsi orașul în dimineața zilei de 9 septembrie (etapa a 3-a, Târgu Mureș – Făgăraș).

În acest an, traseul Turului Ciclist al României, competiție la care vor participa sportivi legitimați la 24 de echipe profesioniste și care va putea fi urmărită pe Eurosport 1 și Eurosport 2, va avea circa 850 de kilometri.

Alex TOTH

Post-ul Turul Ciclist al României, susținut financiar de Primăria Târgu Mureș apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Turul Ciclist al României, susținut financiar de Primăria Târgu Mureș

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button