Sport

VIDEO: Ștrandul 1 Mai, „viitoare arenă a natației pentru mureșeni”

Pentru cei familiarizați cu foarte vechiul ștrand 1 Mai din Târgu Mureș, acesta fusese lăsat la ruginit pentru o perioadă foarte lungă de vreme. Bazinele și întreg complexul fusese acaparat de vegetație și de alte creaturi cu două sau mai multe picioare. Însă acum, Compania Națională pentru Investiții (CNI) s-a implicat în transformarea lui într-un complex la standarde internaționale.

95% din lucrări, finalizate

La data curentă, în luna februarie 2021, lucrările sunt pe picior de finalizare, după o prelungire neplanificată a acestora din cauza pandemiei. Cosmin Iuliu Pop, directorul Clubului Sportiv Mureșul, a acordat cotidianului Zi de Zi un interviu în care vorbește despre stadiul lucrărilor și despre planurile de viitor în ceea ce privește noul bazin olimpic.

„La momentul actual, lucrările sunt finalizate în proporție de 95%. Sunt în stadiul de finisare, de montare a unor dotări specifice natației și pentru polo. Nu va mai dura mult până vor fi recepționate. Are în dotare două bazine, unul de 50 x 25 de metri și unul pentru încălzire de 25 x 12,5 d emetri și cu tribune de 800 de locuri. Va fi viitoarea arenă a natației pentru orașul Târgu Mureș. Va fi în dotare și un bar, saună, sală de masaj și încăperi specifice pentru pregătirea sportivilor. Suntem siguri că în acest an târgumureșenii vor putea beneficia de acest bazin olimpic. Cândva în vară va putea funcționa la parametri normali această bază sportivă”, a specificat, printre altele Cosmin Iuliu Pop.

Competiții la nivel internațional

Având dimensiuni și caracteristici olimpice, viitoarea arena de natație de la Târgu-Mureș va putea găzdui competiții de nivel înalt, chiar și internațional.

„Se vor putea ține și competiții internaționale până la un anumit nivel. De curând am avut o discuție cu reprezentanții Federației de Natație (FRN) care vor veni aici și vor începe lucrările pentru omologarea acestui bazin și vom vedea până la ce nivel vom putea să concurăm pentru a putea aduce competiții aici”, a precizat Cosmin Iuliu Pop.

Alex PĂTRAȘCU

Post-ul VIDEO: Ștrandul 1 Mai, „viitoare arenă a natației pentru mureșeni” apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: VIDEO: Ștrandul 1 Mai, „viitoare arenă a natației pentru mureșeni”

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button