Voleibalistele trec la pasul doi

voleibalistele trec la pasul doi

Campionatele de volei au încheiat sau sunt pe cale să încheie prima fază a ediției la feminin. Revenită la CSU Medicina după un an petrecut cu rezultate care s-au dovedit obținute zadarnic sub culorile CSM Târgu Mureș, echipa de senioare va încerca și în această ediție revenirea în elită. Au câștigat seria Vest a Diviziei A2 fără înfrângere și au obținut astfel o perioadă de răgaz până la turneul de promovare în A1. La faza a doua a competiției s-au întrecut echipele clasate de la locul 3 în jos, urmând ca în etapa a doua învingătoarele să dispute împreună cu cele două clasate pe primele locuri un turneu care va avea loc în perioada 13-15 martie.

La acesta s-au calificat alături de mureșence și CSU Oradea SCM U Craiova, care a trecut ușor de CSM Sighetu Marmației și CSȘ Turda, învingătoare la fel de ușor cu CSU Politehnica Timișoara. După acest turneu primele două vor participa la un al doilea, în care se vor confrunta cu cele două venite din seria Est, probabil Tomis Constanța și Unic Piatra Neamț.

Junioarele vizează un nou titlu

La junioare I, categorie la care CSU Medicina CNUE este deținătoarea titlului mureșencele susțin duminică, 1 martie, ultima partidă din seria G, la a doua clasată, LPS Cluj-Napoca. Aici calificarea pentru faza următoare este demult asigurată, mureșencele fiind lider autoritar, fără set pierdut. Pentru faza semifinală se califică dealtfel primele trei clasate din cele 7 grupe și cele mai bune 3 echipe de pe locul 4. Din seria mureșencelor și-au mai asigurat prezența pentru faza următoare clujencele și CSȘ 2 Baia Mare. Formațiile care participă la faza semifinală vor alcătui 4 grupe a câte 6 echipe, de unde primele două merg la turneul final. De remarcat, componentele echipei mureșene sunt aceleași care evoluează și în Divizia A2, unde în cazul unei foarte probabile promovări se prevede o întărire a lotului.

Datele și locurile de desfășurare a ultimelor turnee de la fiecare categorie urmează a fi stabilite.

Post-ul Voleibalistele trec la pasul doi apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Voleibalistele trec la pasul doi

Credit autor: redactia.

Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.