Știri

8 ani, 33 milioane lei: marea licitație pentru colectarea deșeurilor în zona 6 Bălăușeri

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ecolect Mureș a lansat o licitație în valoare de 33,4 milioane lei pentru delegarea serviciilor de colectare separată și transport al deșeurilor menajere în Zona 6 Bălăușeri, în care intră orașele Sovata și Sângeorgiu de Pădure, precum și comunele Bălăușeri, Chibed, Coroisînmărtin, Fântânele, Ghindari, Neaua, Nadeș, Sărățeni, Vețca, Viișoara și Zagăr.
Contractul, care se va derula pe o perioadă de 8 ani, vizează prestarea serviciilor de salubrizare pentru unitățile administrativ-teritoriale arondate zonei și include colectarea separată a deșeurilor reciclabile, reziduale și biodeșeurilor din deșeurile municipale. Începând cu 1 ianuarie 2026, operatorul va trebui să implementeze și colectarea separată a deșeurilor textile și periculoase din gospodării.
Serviciile acoperă o cantitate estimată de 8.177 tone/an de deșeuri și includ atât activități permanente, cât și servicii conexe cu grad redus de repetabilitate, precum gestionarea deșeurilor voluminoase și a celor provenite de la evenimente publice.
Ofertele pot fi depuse electronic până pe 20 octombrie, prețul va conta în proporție de 80% iar nivelul de asigurare a protecției mediului prin tipul de utilaje folosite va conta în proporție de 20% din punctaj. Contractul va fi finanțat din bugetele locale ale UAT-urilor din zonă.
Punctul.ro


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: 8 ani, 33 milioane lei: marea licitație pentru colectarea deșeurilor în zona 6 Bălăușeri

Credit autor: RO Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button