
Consiliul Local Târgu Mureș urmează să dezbată un proiect de hotărâre privind încheierea unui act adițional la contractul de delegare a gestiunii activităților de tratare mecano-biologică a deșeurilor reziduale de la stația de la Sânpaul, prin care contractul actual ar urma să fie prelungit cu opt luni.
Contractul în discuție a fost încheiat între Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Ecolect Mureș” și firma Iridex Group SRL, prin procedură de negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare. Contractul vizează tratarea mecano-biologică a deșeurilor reziduale, transportul deșeurilor stabilizate biologic și al celor care nu mai pot fi valorificate către Depozitul de Deșeuri Nepericuloase de la Sânpaul, precum și transportul deșeurilor valorificabile energetic către instalațiile specializate, prin exploatarea Stației de Tratare Mecanică și Biologică Sânpaul.
Documentul explică faptul că, la momentul semnării, în mai 2025, contractul a fost încheiat pentru o perioadă de doar 18 luni, urmând să expire pe 22 noiembrie 2026. Concomitent, a fost organizată și o licitație deschisă pentru atribuirea, pe termen lung, a contractului de delegare a gestiunii serviciului de tratare mecano-biologică și eliminare prin depozitare a deșeurilor municipale din județul Mureș, anunțul de participare fiind publicat în platforma electronică de achiziții publice în februarie 2026.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: 8,9 milioane de lei în plus pentru firma care tratează deșeurile mureșenilor la Sânpaul
Credit autor: Maria Manu.
