
Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor încearcă să convingă Comisia Europeană să nu impună un embargo general asupra exporturilor de ovine ale României, după apariția focarelor de variolă ovină și caprină și de pesta micilor rumegătoare în județul Mureș.
Instituția susține aplicarea principiului regionalizării, astfel încât animalele provenite din județele și zonele neafectate de boală să poată fi exportate în continuare. ANSVSA afirmă că dosarul tehnic transmis la Bruxelles arată că riscul epidemiologic este localizat, iar focarul recent din Mureș este izolat eficient.
În paralel, specialiștii analizează posibilitatea introducerii vaccinării strategice împotriva variolei ovine și caprine, măsură care ar urma să fie inclusă în argumentația tehnică prezentată Comisiei Europene.
Miza economică este importantă pentru sectorul ovin. Potrivit ANSVSA, exporturile de ovine vii către piețe din afara Uniunii Europene au ajuns, în primele 10 luni din 2025, la peste 210 milioane de euro. Autoritatea estimează pentru acest an o creștere de cel puțin 40%, în condițiile în care au fost deja exportate aproximativ un milion de capete.
La consultările organizate luni, la Constanța, asociațiile de exportatori și operatorii centrelor de colectare au semnat un acord tehnic de susținere a strategiei ANSVSA. Documentul va sta la baza discuțiilor cu reprezentanții Comisiei Europene și cu organizațiile din sectorul ovin și caprin.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: ANSVSA cere Comisiei Europene să nu blocheze exporturile de ovine ale României după focarele din Mureș
Credit autor: Punctul.
