Știri

ATENTIE! Pietonul ranit grav de Salvare aseara este inca neidentificat! FOTO

Va reamintim ca accidentul s-a produs aseară, la 22.30, pe strada 22 Decembrie 1989 din Târgu Mureș.

Un bărbat a fost accidentat grav de o ambulanță aflată în misiune, care avea pornite semnalele luminoase, și i s-a acordat pe loc primul ajutor, fiind transportat cu o altă ambulanță la spital. Conducătorul auto nu băuse, dar cercetările în cauză continuă.

Poliția face cercetări și pentru identificarea pietonului, acum internat la spital, a declarant pentru Radio Tg.Mureș purtătorul de cuvânt Ramona Varodi:

„Un bărbat de 55 de ani, în timp ce conducea o ambulanță ce avea semnalele luminoase în funcțiune, fiind în misiune de cod roșu, a accidentat grav un pieton, respectiv un bărbat angajat în traversarea neregulamentară a părții carosabile. Polițiștii efectuează verificări în vederea identificării pietonului. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Conducătorul ambulanței a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.”

Sursa: radiomures.ro / Foto: Kolozsvari Otto – info trafic jud. Mures


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: ATENTIE! Pietonul ranit grav de Salvare aseara este inca neidentificat! FOTO

Credit autor: ms.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button