Știri

Autostrada Transilvania. Încep prospecţiunile geologice pentru Tunelul Meseş

Consilierii locali din Zalău au aprobat, joi, un protocol de colaborare cu asocierea Makyol – Ozaltin, în vederea realizării de prospecţiuni geologice pentru realizarea Tunelului Meseş, din cadrul secţiunii Zalău-Nuşfalău, de pe traseul Autostrăzii Transilvania, transmite Agerpres.
Asocierea Makyol – Ozaltin este constructorul desemnat pentru realizarea investiţiei de interes public „Proiectarea şi Execuţia Autostrăzii Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea, Secţiunea 3B: Mihăieşti – Suplacu de Barcău, Subsecţiunea 3B3: Poarta Sălajului – Zalău, inclusiv Tunel rutier la profil autostradă în Zona Meseş şi Subsecţiunea 3B4: Zalău – Nuşfalău”.
„În pădurea proprietate publică a Municipiului Zalău vor fi executate 11 foraje de mici dimensiuni ca diametru, din care patru în porţiunea de la ieşirea din tunel, porţiune pentru care este depusă deja documentaţia de scoatere definitivă din fondul forestier, fără compensare şi diferenţa pe traseul tunelului, până la intersecţia cu drumul DJ 108R, ce duce spre localitatea Treznea”, se precizează în expunerea de motive a proiectului de hotărâre privind protocolul de colaborare.
Citește articolul complet
Punctul.ro


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Autostrada Transilvania. Încep prospecţiunile geologice pentru Tunelul Meseş

Credit autor: Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button