
În era în care marile magazine au devenit principalele spaţii de socializare, iar goana zilnică ne izolează în spatele ecranelor, o comunitate de la marginea Reghinului refuză să îşi uite rădăcinile şi a decis să redeschisă porţile timpului, astfel încât vecinii să trăiască, din nou, unii pentru ceilalţi.
Cartierul Iernuţeni, un fost sat cu un stil aparte, alipit oraşului în urmă cu şapte decenii, se pregăteşte să îşi redescopere farmecul de altădată prin organizarea unui inedit bal de stradă, în luna septembrie.
Iniţiativa s-a născut dintr-o conversaţie simplă între două localnice, Ibolya Mester şi preoteasa Annamaria Szekely.
Ibolya Mester, născută şi crescută pe strada Oltului, îşi aminteşte cu nostalgie de Iernuţeniul copilăriei sale, pe care îl descrie ca o comunitate extrem de vie.
„Ştiam că dacă am nevoie de oală mergeam la tanti Mărioara, dacă am nevoie de roşii, ştiam că cele mai bune roşii sunt la doamna Demeter şi dacă aveam nevoie de ceapă, ceapă ştiam că aveam în grădină”, a arătat Ibolya Mester.
Îngrijorate de faptul că oamenii nu mai au timp unii de alţii şi că locul vechi de întâlnire, râul Mureş, nu mai serveşte acestui scop, Ibolya Mester şi preoteasa Annamaria Szekely au preluat modelul unui festival stradal din Budapesta.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Balul de pe uliţele din Iernuţeni va reînvia spiritul satului transilvanean pe asfaltul din Reghin
Credit autor: Punctul.
