Știri

Buduroaiele folosite de pe vremea dacilor, prezentate de un Tezaur Uman Viu la Muzeul Etnografic din Reghin

Buduroaiele sau coşniţele, folosite încă de pe vremea dacilor, precum şi modul în care se practica albinăritul tradiţional au fost prezentate, miercuri, unui grup de elevi la Muzeul Etnografic „Anton Badea” din Reghin de către singurul vânător de albine sălbatice din ţară, Mihai Grama din satul Căcuciu, declarat anul trecut Tezaur Uman Viu la categoria apicultură.
„Am prezentat astăzi meşteşugul de făcut coşniţe. Coşniţa reprezintă buduroaiele sau adăposturile pentru albine de pe vremea dacilor sau mai de demult. Acum 50 de ani, 100 de ani, de exemplu, orice ţăran din România ştia să confecţioneze o coşniţă şi să o lipsească cu lut şi cu balegă de cal, fiindcă dacă pui numai argilă, crapă. Aşa se făcea. O coşniţă adusă aici e chiar de la bunicul meu, de la Orşova Pădure, dar orice casă ţărănească sau majoritate aveau, undeva în târnaţ, după casă, lângă grajd, toţi aveau cinci-şapte-zece-cincisprezece stupi. Uite aici avem nişte exponate. Vedeţi asta, de exemplu, din alun despicat, cum să fac coşărcile, coşurile şi alte obiecte de artizanat. Aia e din nuiele de răchită şi din curpen (…). Le arăt la copii exact cum se împleteşte din curpen şi cum se lipea, meşteşugul, aşa cum se face o coşniţă.
Punctul.ro


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Buduroaiele folosite de pe vremea dacilor, prezentate de un Tezaur Uman Viu la Muzeul Etnografic din Reghin

Credit autor: Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button