Știri

Cea mai mare prăbușire din UE: indicatorul de sentiment economic din iunie 2026

În iunie 2026, indicatorul de sentiment economic (ESI) al României s-a prăbușit la 83,5, mult sub media Uniunii Europene de 95,1, conform datelor publicate luni de Comisia Europeană.
Dintre toate statele membre cu date pentru luna iunie, niciunul nu stă mai rău decât noi – am coborât de la coada clasamentului direct pe ultimul loc. Cea mai apropiată țară, Austria, se află la 87,3, iar media europeană la aproape doisprezece puncte distanță.
Față de iunie 2025, sentimentul economic al României a scăzut cu 14,3 puncte – de departe cea mai mare prăbușire din UE. A doua cea mai mare scădere, cea a Bulgariei, este aproape la jumătate: -8,8 puncte. Pentru comparație, media europeană a urcat în aceeași perioadă cu 0,6 puncte. Luna trecută eram pe locul doi la căderi, imediat după Bulgaria.
Și în doar o lună, indicatorul a coborât de la 90,8 în mai la 83,5 în iunie – o cădere de peste șapte puncte. În timp ce treisprezece state ale Uniunii se aflau în iunie peste pragul de 100, în plin optimism, România aluneca singură spre fundul clasamentului. Nici măcar comparația cu celelalte economii din regiune nu mai are sens: Bulgaria, cu care ne învecinăm de obicei la coada clasamentelor, stă acum la 95,0.
Punctul


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Cea mai mare prăbușire din UE: indicatorul de sentiment economic din iunie 2026

Credit autor: Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button