
CIS Gaz, companie din județul Mureș, cu sediul la Sântana de Mureș, apare între cele trei firme românești din sectorul gazelor naturale pentru care casa americană Eversheds Sutherland (US) LLP desfășoară activități de lobby la Washington, potrivit Profit.ro. Miza este susținerea inițiativei Coridorului Vertical, proiect energetic regional văzut de partea americană drept o rută importantă pentru transportul gazului natural lichefiat din SUA către Europa Centrală și de Est.
Potrivit sursei citate, Eversheds Sutherland este firma cu care Administrația Prezidențială a semnat un contract de consultanță strategică și asistență în relația cu Guvernul și Congresul Statelor Unite. În paralel, compania americană lucrează și pentru CIS Gaz, IRIGC Impex și MVN Structural Consulting SRL, cu obiectivul declarat de a dezvolta și consolida relațiile economice, de securitate și diplomatice dintre SUA și România, cu accent imediat pe sprijinul pentru Coridorul Vertical în Europa Centrală, de Est și în Balcani.
Una dintre companiile implicate în acest demers internațional este din Mureș. CIS Gaz se prezintă drept o companie cu peste 30 de ani de activitate în construcția, montajul și infrastructura pentru petrol și gaze, iar includerea sa într-un astfel de contract de reprezentare la Washington plasează o firmă mureșeană într-o discuție strategică despre securitatea energetică a regiunii.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: CIS Gaz, companie de top din Mureș – lobby pentru gazul american lichefiat
Credit autor: Punctul.
