Știri

Curtea Școlii Friedrich Schiller se extinde cu peste 1.300 mp, teren folosit acum ca depozit clandestin

Terenul, care nu avea o destinație clară era folosit ca depozit clandestin, însă urmează să fie inclus în patrimoniul public pentru extinderea curții unității de învățământ.
Demersul a fost inițiat în septembrie 2025 de consilierul local Iszlai Tamás, care a solicitat efectuarea procedurilor legale pentru prima înscriere a terenului. Potrivit solicitării, suprafața de teren nu era utilizată de locuitorii din zonă și nu avea o destinație bine conturată, fiind transformată într-un loc de depozitare neautorizată.
Verificările efectuate de serviciile de specialitate ale Primăriei au confirmat că nu au fost formulate cereri de revendicare conform Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. De asemenea, Serviciul Fond Funciar și Registrul Agricol a confirmat că terenul nu a făcut obiectul legilor fondului funciar.
În cazul aprobării proiectului de hotărâre, terenul va fi inclus în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Târgu Mureș, modificând astfel Hotărârea Consiliului Local nr. 125/2001. Documentația întocmită de Administrația Domeniului Public permite intabularea terenului în scopul extinderii curții Școlii Friedrich Schiller.
Punctul


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Curtea Școlii Friedrich Schiller se extinde cu peste 1.300 mp, teren folosit acum ca depozit clandestin

Credit autor: Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button