Grădinița cu program prelungit numărul 10 din Tîrgu Mureș a organizat miercuri un moment artistic alături de copii, la Cetatea Medievală. Evenimentul s-a desfășurat în avans, cu ocazia sărbătorii de 1 iunie – dată care semnifică Ziua Internațională a Copilului.
Evenimentul s-a intitulat „Copilărie prin ochi de copii” și face parte din proiectul cultural educațional „Educație prin cultură – prieteni fără frontiere”. Prima parte a ieșirii a constat într-un concurs, unde copiii au fost liberi să deseneze ceea ce și-au dorit, deoarece lumea lor nu are limite, imaginația lor surprinde , iar copilăria percepută prin ochii unui copil și mai apoi transpusă pe foaie, prin culori, în realitatea cotidiană a adulților, transmite o stare de bucurie și de melancolie care ne face sufletul să zâmbim.
Distracție cu albinuțele la Cetate at
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Distracție cu albinuțele la Cetate
Credit autor: Punctul.
