Știri

Mădălina Florea, din Sighișoara, câștigă pentru al doilea an consecutiv Golden Trail World Series. Performanță istorică pentru atleta mureșeană

Atleta sighișoreancă Mădălina Florea a reușit o nouă performanță de excepție pe scena internațională, câștigând pentru al doilea an consecutiv Golden Trail World Series, unul dintre cele mai prestigioase circuite mondiale de alergare montană.
Succesul a fost confirmat sâmbătă, 24 octombrie 2026, în cadrul marii finale desfășurate la Muju, în Coreea de Sud. Sportiva legitimată la CSM Sighișoara a încheiat cursa pe locul al doilea, rezultat suficient pentru a-și asigura victoria în clasamentul general feminin, cu 1.164 de puncte.
Mădălina Florea devine astfel prima femeie din istoria circuitului Golden Trail World Series care reușește să își apere titlul câștigat în sezonul precedent.
Performanța este cu atât mai valoroasă cu cât atleta din Sighișoara a urcat pe podium la toate cele cinci etape la care a participat în acest sezon. Ea a obținut trei victorii consecutive, la Québec Mega Trail, în Canada, Pitz Alpine Glacier Trail, în Austria, și celebra cursă Sierre-Zinal, din Elveția. Celelalte două participări, din Italia și Coreea de Sud, s-au încheiat cu clasări pe locul secund.
Finala din Coreea de Sud a reprezentat o provocare dificilă, concurentele având de parcurs un traseu montan solicitant, cu diferențe mari de nivel și porțiuni tehnice, îngreunate de ploaie.
Punctul


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Mădălina Florea, din Sighișoara, câștigă pentru al doilea an consecutiv Golden Trail World Series. Performanță istorică pentru atleta mureșeană

Credit autor: Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button