Știri

După Ibiza, în Mureș: Multisport Triathlon European Championships

În județul Mureș se desfășoară Campionatele Europene de triatlon multisport 2019. Competiția adună peste 1.700 de sportivi înscrişi la competiţie, din 41 de țări.

Transilvania Multisport Triathlon European Championships 2019 este cel mai mare eveniment multisport găzduit vreodată de judeţul Mureş, fiind organizat de Federaţia Română de Triatlon şi Clubul Master Ski&Bike, sub patronajul European Triathlon Union, în colaborare cu SportLife Multimedia Events şi în parteneriat cu Primăria Municipiului Târgu Mureş şi Consiliul Judeţean Mureş.

”Competiţia noastră urmează după prima ediţie, care a fost anul trecut la Ibiza, anul viitor merge înapoi în Spania, la Soria, apoi la Malmo, în Suedia. Campionatele Mondiale au fost organizate în Danemarca şi urmează să meargă în Australia. Deci Târgu Mureş se înscrie într-un şir de oraşe cu competiţii majore”, a declarat preşedintele Federaţiei Române de Triatlon, Peter Klosz.

În programul Campionatelor Europene de Triatlon Multisport urmează, în 2 iulie – Cros Duatlon (Sovata, Lacul Ursu), în 3 iulie – Duatlon Standard (Transilvania Motor Ring, Cerghid), în 5 iulie – Aquatlon (Complexul de Agrement şi Sport Mureşul din Târgu Mureş) şi 7 iulie – Aquabike şi Triatlon pe Distanţă Medie (Lacul Bezid, Sângeorgiu de Pădure).

Cursa de alergare pe timp de noapte (Dracula Night Run) va avea loc luni, 1 iulie, la Platoul Corneşti, iar concursul de înot pe timp de noapte (Dracula Night Swim) şi cursa rezervată copiilor (Dracula Kids Aquatlon) sunt programate joi, 4 iulie, la Complexul Sportiv şi de Agrement Mureşul. sursa: AGERPRES

The post După Ibiza, în Mureș: Multisport Triathlon European Championships appeared first on Realitatea de Mureș.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: După Ibiza, în Mureș: Multisport Triathlon European Championships

Credit autor: Diana Pâncă.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button