Protecția ursului brun în România a cunoscut transformări majore în ultimele trei decenii, odată cu alinierile legislative la normele europene privind conservarea speciilor. După aderarea României, în anul 1993, la „Convenția privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa” și până la aderarea la Uniunea Europeană în anul 2007, statutul speciei a fost consolidat treptat.
Primele efecte ale protecției stricte sunt vizibile atât în dinamica populației, cât și în extinderea arealului. Conform raportărilor transmise Uniunii Europene, populația de urs brun din țara noastră a crescut de la o medie de 6.290 de indivizi în perioada 2007–2012, la 6.825 de exemplare în intervalul 2013–2018. În 2022, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor anunța un total de 7.814 urși, iar estimările preliminare din proiectul „Implementarea planului național de acțiune pentru conservarea populației de urs brun din România” indică faptul că, în 2025, numărul acestora a ajuns la un minim estimat de 10.419 indivizi.
Creșterea populației a fost însoțită și de o extindere considerabilă a distribuției speciei. Dacă în 2022 prezența ursului era raportată în 586 de fonduri cinegetice, în perioada 2024–2025 numărul acestora a urcat la 755, potrivit datelor Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.
În paralel, autoritățile au constatat o creștere semnificativă a pagubelor provocate de urși.
Punctul.ro
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Evaluarea mărimii populației de urs brun în România: peste 10.400 de exemplare estimate în 2025
Credit autor: Punctul.
