FOTO. Ce s-a gasit in urma a 11 perchezitii acasa la contrabandisti!

foto ce s a gasit in urma a 11 perchezitii acasa la contrabandisti

Peste zece mii de ţigări, 1 kg. de tutun, 1.000 de litri de alcool şi o instalaţie artizanală de producere de alcool au fost descoperite de poliţiştii mureşeni de investigare a criminalităţii economice, în urma a 11 percheziţii efectuate astăzi.

Acţiunea, coordonată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, a vizat locuinţele din judeţul Mureş a unor persoane bănuite de deţinere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal şi comercializarea ilegală, pe teritoriul României, a acestora.

Din cercetări a reieşit că, în cursul anului, aceste persoane ar fi deţinut şi comercializat ţigări fără timbre de marcaj emise de autorităţile fiscale române, sustrăgându-se astfel de la plata accizelor datorate bugetului de stat.

În urma percheziţiilor au fost găsite şi ridicate, în vederea confiscării, 11.180 de ţigarete care nu poartă timbre de marcaj, peste 1 kg. de tutun şi 1.072 litri de alcool, deţinuţi în afara antrepozitului fiscal.

A fost descoperită şi indisponibilizată şi o instalaţie artizanală, folosită de persoanele în cauză la producerea băuturilor alcoolice.

Faţă de un bărbat, de 67 de ani, din localitatea Sovata şi o femeie, de 56 de ani, din Eremitu, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinerea de către orice persoană, în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Inspectoratul General al Poliţiei Române, iar în activităţi au fost angrenaţi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Mureş şi jandarmi.

IPJ Mures


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: FOTO. Ce s-a gasit in urma a 11 perchezitii acasa la contrabandisti!

Credit autor: ms.

Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.