Știri

FOTO. Pilotul avionului, la un pas de tragedie in Mures!

Alertă în judeţul Mureş, după ce un avion de agrement a fost în pericol să se prăbuşească de la 2.500 de metri. Martorii spun că aparatul de zbor a început să coboare cu repeziciune, însă pilotul a reuşit o aterizare forţată, într-un lan de porumb.

Copilotul, un cetăţean american, a fost rănit. Aterizarea se putea încheia tragic, mai ales că rezervorul aparatului era plin cu combustibil.

Avionul ultrauşor DV1 – Skylark s-a ridicat în aer de la aeroportului din Târgu Mureş, în carlingă aflându-se două persoane: pilotul şi copilotul. La doar câteva minute de zbor, în apropierea localităţii Ceaușu de Câmpie, localnicii au văzut aparatul învârtindu-se, apoi acesta a început să coboare vertiginos.

Experienţa şi sângele rece al pilotului şi-au spus cuvântul, iar bărbatul aflat la manşa a reuşit să aterizeze în lanul de porumb.

Bordas Petru, martor: „O dată s-a învârtit aşa, m-am gândit că se lăsa jos… Am văzut că s-a învârtit aşa, roată în aer, se lăsa undeva jos, după aceea n-am luat în considerare. După aia am văzut că merg o grămadă de maşini de poliţie”.

Proprietarii terenului pe care a aterizat avionul au sunat imediat la 112 şi au alertat autorităţile. În zonă, a ajuns imediat un elicopter SMURD, care se întorcea de la o altă misiune.

Col. Călin Handrea, şef ISU Mureş: „Elicopterul se afla în zbor, când a sesizat acest aspect, a coborât imediat şi a preluat o victimă care se afla într-o stare relativ mai gravă. Până la urmă, a fost uşor rănit, e vorba de copilot, cetățean american”.

Szabo Jozsef Levente, primar Ceaușu de Câmpie: „La faţa locului, când am ajuns, pilotul era în picioare n-a păţit nimic. Deja elicopterul SMURD era prezent. Am desfăcut bornele de la avion şi am pus în siguranţă cetăţenii care erau în zonă. Am vorbit cu pilotul, a zis că se simte bine.”

Americanul, un bărbat de 55 de ani, a fost internat în spital. Medicii spun că rănile nu îi pun viaţa în pericol.

Dr. Pavel Judith, medic urgenţă: „Este în stare bună, a suferit un traumatism de coloană lombară, tomografic o fractură lombară, stabil hemodinamic neurologic.”

Pentru că avionul era plin cu combustibil, autorităţile nu au vrut să rişte nimic, aşa că a izolat imediat perimetrul. La faţa locului au sosit poliţişti şi procurori, dar şi o echipă de specialişti în aviaţie de la Bucureşti, pentru a lămuri împrejurările în care s-a produs incidentul aviatic.

Sursa: protv.ro / Foto: captura video


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: FOTO. Pilotul avionului, la un pas de tragedie in Mures!

Credit autor: ms.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button