Știri

Fratele lui Viktor Orban, plasat în arest preventiv într-un dosar de trafic de migranți

Justiția ungară a ordonat miercuri plasarea în arest preventiv pentru 30 de zile a lui Aron Orban, fratele fostului premier naționalist Viktor Orban, în cadrul unei anchete pentru trafic de migranți, transmit AFP și MTI.
Un alt suspect a fost de asemenea plasat în arest preventiv, a indicat Tribunalul din Budapesta într-un comunicat. Decizia poate fi contestată în apel.
Aron Orban și alte trei persoane au fost arestate luni în timpul unei operațiuni comune a Biroului național de investigații (NNI) și a Agenției naționale de recuperare și protecție a averilor (NVVH), un organism anticorupție înființat de guvernul condus de Peter Magyar, ajuns la putere în luna mai.
Potrivit NNI, cei patru sunt suspectați de trafic de persoane comis în cadrul unei organizații infracționale. Ei sunt acuzați să au ajutat peste 100 de cetățeni vietnamezi să obțină vize în 2024, facturându-le un ”comision de recrutare”, pe care și l-ar fi însușit.
Viktor Orban a reacționat luni, acuzând guvernul Magyar că încearcă să-și elimine adversarii politici. ”Ținta sunt eu, fratele meu nu este decât un instrument”, a scris Viktor Orban pe Facebook, denunțând o ”lovitură sub centură”.
Tribunalul a estimat că bănuielile asupra celor patru persoane arestate sunt suficient fundamentate.
Punctul


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Fratele lui Viktor Orban, plasat în arest preventiv într-un dosar de trafic de migranți

Credit autor: Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button