Știri

INCOMPETENȚĂ! Nicio fiolă de ser antiviperin la spitalele din Mureș!

În orice moment se poate produce o tragedie…

În spitalele din România nu există fiole de ser antiviperin care să fie în termenul de valabilitate. Ultimul lot livrat unităţilor medicale a expirat în 31 mai, iar de atunci, deşi au fost trimise comenzi, acestea nu au fost onorate.

Nici la Spitalul Clinic Judeţean Târgu Mureş nu există fiole de ser antiviperin, iar reprezentanţii unităţii medicale aşteaptă ca problema să fie rezolvată la Bucureşti.

„Nu avem nicio fiolă de ser antiviperin. Este o problemă la nivel naţional. Acesta este adus prin Compania Naţională Unifarm, s-a comandat, dar comanda aceasta este egală cu zero, dacă nu s-a onorat”, a declarat Mariana Moldovan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean Târgu Mureş.

Recent, un copil de 10 ani a fost muşcat de o viperă în localitatea Râu Sadului, din judeţul Sibiu, iar din cauza lipsei serului antiviperin, acesta a primit antidotul la trei ore după momentul în care părinţii l-au dus la Pediatrie. „Singura doză a fost la Alba Iulia”, a spus reprezentantul Spitalului.

Sursa: mediafax.ro / Foto: colaj arhiva


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: INCOMPETENȚĂ! Nicio fiolă de ser antiviperin la spitalele din Mureș!

Credit autor: ms.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button