Conducerea Aeroportului Transilvania depășită? Distanța recomandată de 1 metru dintre două persoane este nerespectată!
Vor urma noi cazuri de corona virus în Județul Mureș? Evident, pericolul este foarte real.
În urma cu două ore un grup de pasageri de peste 100 de persoane au decolat de pe aeroportul din Vidrasău spre o alta destinație din Germania.
Germania a anunţat miercuri că interzice intrarea lucrătorilor sezonieri străini pe teritoriul ei, una dintre măsurile de combatere a extinderii pandemiei cu noul coronavirus, în pofida opoziţiei sectorului agricol aflat în criză de forţă de muncă înaintea unor recolte importante, potrivit AFP.
”Lucrătorii sezonieri nu vor mai fi autorizaţi să intre în Germania, în cadrul controalelor noastre la frontiere”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului german de Interne, precizând că această regulă se aplică începând de miercuri la ora locală 17:00.
