Știri

INFO. Delgaz Grid sistează alimentarea cu gaze naturale pe câteva străzi din Luduş!

Pentru efectuarea unor lucrări specifice de cuplare a conductelor noi la reţeaua de distribuţie, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale, joi, 19 septembrie, începând cu ora 11.00, pe străzile Mihai Eminescu, Câmpului, Izvorului, 8 Martie, Morii, Traian, Dorului şi Frăgarilor din oraşul Luduş.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 17.00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Lucrările de cuplare a conductelor noi la sistemul de distribuţie constituie o etapă a unui proiect de investiţii al companiei care a vizat înlocuirea de conducte şi branşamente de gaze naturale în lungime de peste 4 kilometri iar investiţia, în valoare de 1,1 milioane de lei, are ca scop îmbunătăţirea siguranţei şi a calităţii serviciului de distribuţie a gazelor naturale pentru clienţii din Luduş.

Compania regretă disconfortul creat şi mulţumeşte pentru înţelegerea şi sprijinul acordat pentru desfăşurarea acestor lucrări.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: INFO. Delgaz Grid sistează alimentarea cu gaze naturale pe câteva străzi din Luduş!

Credit autor: ms.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button