Știri

INFOTRAFIC. Situatia drumurilor cu restrictii de circulatie!

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 5, între Bucureşti şi Giurgiu, Podul peste Argeş de la Adunaţii Copăceni/ jud.GR -va fi închis pentru reparaţii începând din data de 18 iulie, ora 11:00, pentru aproximativ 6 luni. Traficul va fi deviat pe un pod provizoriu din apropiere.

Pe Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, la kilometrul 36, pe sensul de mers către Bucureşti, în zona localităţii Căscioarele, judeţul Giurgiu, unde circulaţia a fost în această perioadă restricţionată pe banda a doua, pentru executarea de lucrări la podul peste râul Argeş, a fost reluat traficul pe această bandă şi restricţionat pe prima şi pe cea de urgenţă, pentru terminarea activităţilor asupra carosabilului care se impun. Astfel că pe sensul de mers Piteşti – Bucureşti se circulă doar pe banda a doua, cu restricţie de viteză de 80 km/h. Se estimează finalizarea acestora în data de 1 august 2019.

Până în data de 19.07.2019, circulaţia rutieră este restricţionată pe câte un fir pe mai multe segmente de drumuri naţionale din judeţul Suceava, pentru efectuarea lucrărilor de înlocuire a rosturilor de dilataţie la poduri şi podeţe, astfel:

– DN 17, între localităţile Vatra Dornei şi Valea Putnei;

– DN 17, între localităţile Ilişeşti şi Stroieşti;

– DN 17A, între localităţile Rădăuţi şi Dorneşti;

– DN 2E, în localitatea Cacica;

– DN 15C, în localitatea Boroaia.

Se circulă pe un fir, alternativ în ambele direcţii, prin dirijarea piloţilor de trafic.

Iar până în data de 25 iulie 2019, se montează grinzile pasajului de pe traseul DN 14A, peste Autostrada A3 aflată în construcţie şi calea ferată, din zona nodului Iernut, judeţul Mureş. Circulaţia rutieră va fi astfel închisă total, pentru intervale de timp de aproximativ 20 de minute, cu precădere în ziua de 22 iulie, când se va lucra chiar pe traseul provizoriu al DN 14A.

Precizăm că, circulaţia rutieră va fi întreruptă în intervalul orar 06.00 – 12.00, pentru efectuarea unor lucrări de reparaţii la trecerea la nivel cu calea ferată, de pe DN2, km 252 275, pe raza localităţii Orbeni, judeţul Bacău.

Participanţii la trafic vor avea la dispoziţie ruta ocolitoare DN2 – DC 108 Orbeni – intersecţie DC 108 cu DJ 119D – DJ 119D – DN 2.

Se menţin cele 4 drumuri naţionale blocate pe ambele sensuri de mers şi 2 cu circulaţia restricţionată, astfel:

Circulaţie întreruptă:

1. DN 2L, la kilometrul 59 900, în Soveja, judeţul Vrancea, ca urmare a precipitaţiilor abundente din cursul verii 2018, care au dus la prăbuşirea dalei de beton a podului, pe toată lăţimea căii de rulare;

2. DN 2N, la kilometrul 15 270 metri, în zona localităţii Căiata, judeţul Vrancea, din cauza nerespectării restricţiei de tonaj existente (8,5 tone), care a afectat pasajul superior la trecere peste calea ferată. Din acest motiv, circulaţia rutieră este dirijată pe ruta ocolitoare DN 2 (Dumbrăveni) – Obrejiţa – DJ 202E- Sihlea – DC 186 – Căiata – DN 2N;

3. DN 12B, pe tronsonul kilometric 0 452 – 0 487, în Slănic Moldova, judeţul Bacău, din pricina unei alunecări de teren ce a dus la tasarea platformei carosabilului, traficul fiind dirijat pe ruta ocolitoare: DN 12A km 103 000 – str. 1 Mai – str. Răducanu – str. Podu de Fier – str. Tiseşti – str. Semicercului – str. Bradului – intersecţie cu DN 12B km 2 000 şi retur);

4. DN 73D, la kilometrul 41, în localitatea Boteni, judeţul Argeş, ca urmare a unei alunecări a corpului drumului cu deplasarea acestuia pe un sector de 200 metri. Ruta ocolitoare este DN 73 Piteşti – Câmpulung.

Circulaţie restricţionată:

– DN 15, între localităţile Hangu şi Chiriţeni, judeţul Neamţ, unde traficul se desfăşoară pe un singur fir, alternativ, cu restricţie de tonaj (13 tone);

– DN 2E, kilometrul 17, în localitatea Capu Codrului, judeţul Suceava, unde traficul se realizează tot pe un sens de mers, alternativ pentru ambele direcţii.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: INFOTRAFIC. Situatia drumurilor cu restrictii de circulatie!

Credit autor: ms.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button