INVESTITIE. Doi antreprenori mureseni au lansat o aplicatie care verifica licitatiile institutiilor publice!

investitie.-doi-antreprenori-mureseni-au-lansat-o-aplicatie-care-verifica-licitatiile-institutiilor-publice!

Doi antreprenori din Târgu Mureş, Sergiu Sava, antre­prenorul din spatele platformei Licitaţia.ro de monitorizare a licitaţiilor publice din România şi Uniunea Europeană, împreună cu Dan Masca, care deţine compania de servicii software REEA, au investit 30.000 de euro într-o aplicaţie care verifică şi analizează licitaţiile instituţiilor publice şi private din România, oferind un raport al tuturor licitaţiilor care au avut loc în ultimii 5 ani după numele organizatorului sau compania câştigătoare.

Licitatia.ro vine ca un răspuns la întrebările clienţilor şi aduce trans­parenţă în piaţa achiziţiilor publice, adunând informaţii într-un singur loc, atât cu câştigătorii, cât şi cu orga­nizatorii licitaţiilor publice din România.

Astfel, prin platformă poate fi generat un raport fie în funcţie de instituţia publică, fie în funcţie de câştigătorul licitaţiei. Cău­tările se pot efectua după codul unic de înregistare al com­paniei (CUI), numele acesteia sau după numele organi­zatorului licitaţiei. Odată introduse aceste date, algoritmul din spatele aplicaţiei întocmeşte un raport atât cu date procentuale, cât şi sub forma unui infografic privind achiziţiile, atribuirile şi cumpărările directe. De asemenea, raportul conţine detalii despre com­panie: informaţii generale, cota de piaţă, informaţii despre alte licitaţii câştigate, competitori şi topuri.

Serviciile oferite pot fi plătite cu cardul sau prin SMS, costul unui raport fiind de 10 euro.

Platforma se adresează persoanelor fizice, agenţilor economici, jurnaliştilor sau funcţionarilor din instituţiile de stat, potrivit reprezentanţilor acesteia. Dezvoltarea aplicaţiei a durat 6 luni şi au fost implicaţi 7 dezvoltatori de sotfware. În prima lună de la lansare, Rapoarte.Licitatia.ro a avut peste 1.000 de utilizatori. „În 2019, în prima jumătate de an de viaţă a platformei ne aşteptăm la venituri de aproximativ 15.000- 20.000 de euro.“

Sursa: zf.ro /  Foto: colaj


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: INVESTITIE. Doi antreprenori mureseni au lansat o aplicatie care verifica licitatiile institutiilor publice!

Credit autor: ms.

Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.