Obligaţia de a prezenta cazierul judiciar poliţiştilor de frontieră de către adulţii, alţii decât părinţii copilului pe care îl însoţesc, la ieşirea din ţara noastră va fi eliminată şi din Normele de aplicare a Legii nr. 248/2005, cu modificările ulterioare. După ce Normele vor fi actualizate, poliţiştii de frontieră vor verifica datele cuprinse în cazier în sistemul naţional de evidenţă informatizată a cazierului judiciar, conform unui proiect de Hotărâre consultat de Economica.net.
Prin proiectul de Hotărâre, MAI elimină din Normele metodologice antemenţionate prevederile referitoare la obligaţia persoanei fizice majore, alta decât părintele copilului pe care îl însoţeşte la ieşirea din ţara noastră, de a prezenta certificatul de cazier judiciar poliţiştilor de frontieră.
La ieşirea din ţară a minorului: fără prezentarea cazierului de către adulţii care însoţesc minorul, alţii decât părinţii at
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: La ieşirea din ţară a minorului: fără prezentarea cazierului de către adulţii care însoţesc minorul, alţii decât părinţii
Credit autor: Punctul.
