15 ianuarie – Ziua Culturii Naționale.
O zi fixată în calendar sub numele lui Eminescu, ca și cum un poet ar putea garanta, prin simpla asociere, vitalitatea unei culturi. Îl invocăm anual, cu solemnitate, îl cităm fragmentar mai ales azi și îl așezăm apoi pe un raft de bibliotecă, unde nu mai poate deranja pe nimeni până la examenul de bacalaureat.
Câtă cultură mai producem? Încă producem cărți, idei, eseuri, cercetare, artă, dar adesea într-un circuit restrâns, aproape intim. Cultura de azi nu mai aspiră la centralitate, ci la supraviețuire. Se scrie mult, se gândește serios, dar ecoul este slab. Nu pentru că valoarea ar lipsi, dimpotrivă, ci pentru că spațiul public a devenit ostil complexității. Cultura cere timp și noi avem de oferit doar grabă și certitudine instantanee.
Câtă cultură mai consumăm? Mult mai puțină decât ne place să credem. Consumul cultural s-a transformat într-un gest ocazional, decorativ. Preferăm rezumatul şi citatul motivațional. Cultura adevărată deseori incomodează și obligă la reflecție. Tocmai de aceea e evitată. Trăim paradoxul unei epoci cu acces nelimitat la cultură și cu o disponibilitate minimă pentru ea.
Eminescu însuși ar fi, probabil, incomod astăzi.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Leonard Azamfirei: Eminescu, între calendar și conștiință
Credit autor: Punctul.
