Știri

MAI nu a supus la vot intrarea României în spațiul Schengen!

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a scris, vineri, pe Facebook, înaintea participării la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) că se va specula că România nu a intrat în Schengen pentru că ministerul pe care-l conduce nu a supus la vot subiectul.

Carmen Dan afirmă că decizia este exclusiv politică, se ia cu unanimitate de voturi, iar în acest moment nu există această unanimitate. ”Forţarea unui vot în Consiliu în condiţiile mai sus prezentate ar fi condus în mod evident la un deznodământ negativ şi ar fi putut genera închiderea procesului de aderare”, susţine Carmen Dan.

”Astăzi voi participa la ultimul Consiliu JAI sub preşedinţia română şi cum nu ne putem desprinde de realităţile din ţară, mă aştept ca în perioada viitoare să se speculeze că România nu a intrat în Schengen pentru că ministerul condus de Carmen Dan nu a supus la vot subiectul în ultimul Consiliu JAI al Preşedinţiei noastre”, a scris, vineri, Carmen Dan, pe Facebook.

Aceasta a făcut câteva precizări referitoare la aderarea României la spaţiul Schengen.

”Un vot pentru extinderea spaţiului Schengen prin aderarea României şi Bulgariei se ia cu unanimitate de voturi în Consiliul JAI. Din păcate, acum nu există această unanimitate. Amintesc aici declaraţia publică a prim-ministrului olandez, care, pe 9 mai, chiar la Summitul de la Sibiu, s-a pronunţat în faţa jurnaliştilor români că nu suntem pregătiţi pentru aderare. De asemenea, tot la Summitul de la Sibiu, unde s-a discutat despre viitorul UE, subiectul Schengen a lipsit de pe agendă, fiind astfel evident că marile puteri europene nu sunt nici interesate şi nici pregătite pentru o extindere a spaţiului Schengen”, a mai scris Carmen Dan.

Sursa: protv.ro

Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: MAI nu a supus la vot intrarea României în spațiul Schengen!

Credit autor: ms.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button