Știri

Măsuri adoptate pentru prevenirea răspândirii Covid-19 la Tribunalul Mureș

Măsuri adoptate pentru prevenirea răspândirii Covid-19 la Tribunalul Mureș

Prin Hotărârea
Colegiului de conducere al Tribunalului Mureş nr. 6 din 13 martie 2020 s-au
adoptat şi implementat la nivelul acestei instanţe, printre altele,
următoarele măsuri:

  • suspendarea programului de lucru cu publicul la Registratura Tribunalului Mureş până la data de  04 mai 2020, inclusiv, urmând ca transmiterea tuturor actelor de procedură să se realizeze exclusiv în formă electronică prin mail, fax ori prin utilizarea serviciilor poştale;
  • limitarea programului de lucru cu publicul la Arhiva Secţiei civile, Arhiva Secţiei de contencios administrativ şi fiscal şi Arhiva Secţiei penale la o oră, în zilele de luni şi miercuri, în intervalul orar 11,00-12,00, exclusiv pentru ridicarea actelor procedurale ori a înscrisurilor solicitate;
  • studierea dosarelor exclusiv prin accesarea aplicaţiei InfoDosar;
  • suspendarea activităţii cu publicul la Biroul de Informare şi Relaţii Publice, în perioada 13 martie – 4 mai 2020, inclusiv, toate solicitările, cererile, petiţiile adresate acestui birou urmând să fie transmise exclusiv prin poştă, curier, fax, e-mail şi telefonic la datele de contact indicate pe portalul instanţei; răspunsurile la solicitări vor fi transmise de Biroul de Informare şi Relaţii Publice prin aceleaşi mijloace de comunicare.

Măsuri adoptate pentru prevenirea răspândirii Covid-19 la Tribunalul Mureș at


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Măsuri adoptate pentru prevenirea răspândirii Covid-19 la Tribunalul Mureș

Credit autor: Marginean Erika.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button