Știri

O femeie din Sighișoara a băut cam mult și s-a urcat la volan. A făcut accident

La data de 26 august a.c., în jurul orei 21.45, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Sighişoara au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale, pe strada Stadionului din localitate.

La faţa locului, aceştia au stabilit faptul că o femeie, de 48 de ani, din municipiul Sighişoara, în timp ce conducea un autoturism, la efectuarea unui viraj la ieşirea din parcarea unui magazin, nu s-ar fi asigurat corespunzător, intrând în coliziune cu un alt autoturism condus din sensul opus.

Întrucât conducătoarea autoturismului emana halenă alcoolică, a fost testată  cu aparatul etilotest, acesteia rezultându-i o valoare de 0.94  mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condusă la unitatea medicală în vederea prelevării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

În cauză, cercetările sunt continuate de către poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

The post O femeie din Sighișoara a băut cam mult și s-a urcat la volan. A făcut accident appeared first on Realitatea de Mureș.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: O femeie din Sighișoara a băut cam mult și s-a urcat la volan. A făcut accident

Credit autor: Bogdan Brad.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button