Știri

PERCHEZITII. Plantatie de canabis decoperita acasa la un muresean!

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureş împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Târgu Mureş – Serviciu Antidrog au efectuat un număr de 8 percheziţii domiciliare pe raza acestui municipiu, la locuinţele unor persoane suspectate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

În urma percheziţiilor domiciliare au fost identificate două corturi special amenajate pentru creşterea plantelor de cannabis indoor, cu lămpi şi ventilatoare, pregătite în vederea iniţierii ulterioare de culturi.

Totodată, cu ocazia percheziţiilor efectuate în cauză s-a constatat că inculpatul P.I.D. a înfiinţat la locuinţa sa, dar şi într-o încăpere disimulată într-un beci, spaţii special amenajate pentru creşterea plantelor de cannabis indoor, cu sisteme de ventilaţie, iluminare şi irigare individuală a plantelor, fiind identificate un număr de 120 de plante de cannabis, în diferite stadii de dezvoltare, cu dimensiunile între 25 şi 105 cm.

De asemenea a fost ridicată cantitatea de 500 grame muguri de cannabis şi o cantitate de ciuperci halucinogene şi LSD.

La data de 16.07.2019 procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureş au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 ore a inculpatului P.I.D., în vârstă de 44 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

La data de 17.07.2019 inculpatul P.I.D. a fost prezentat Tribunalului Mureş, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, iar prin încheierea de şedinţă instanţa de judecată a admis cererea formulată de către procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureş.

Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc, respectiv deţinerea de droguri de risc şi mare risc în vederea consumului propriu.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Brigăzii de Operaţiuni Speciale Târgu-Mureş şi cadrelor de jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Regele Ferdinand I Târgu-Mureş.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

DIICOT Mures / Foto: colaj


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: PERCHEZITII. Plantatie de canabis decoperita acasa la un muresean!

Credit autor: ms.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button