
Pe 19 septembrie, România se alătură din nou celor 190 de țări care organizează Ziua de Curățenie Națională, ediția cu numărul 13 a acțiunii coordonate de Asociația Let’s Do It, Romania!. Până acum, la nivel național s-au înscris deja peste 81.000 de voluntari, iar organizatorii speră ca numărul lor să crească până în ziua evenimentului. Înscrierile se fac prin aplicația app.letsdoitromania.ro.
Evenimentul, ajuns la a treisprezecea ediție, aduce an de an împreună elevi, studenți, familii, companii, autorități locale, artiști și organizații civice, care aleg să petreacă o zi curățând natura de deșeurile abandonate. Ziua de Curățenie Națională este recunoscută oficial prin Legea nr. 266/2024, iar tema din acest an este „Tu ce lași în urma ta?”, un îndemn la reflecție asupra impactului pe care fiecare dintre noi îl are asupra mediului.
Ce se întâmplă în Mureș
Județul Mureș participă la acțiune, prin implicarea Direcției Județene de Mediu Mureș, care se ocupă de distribuirea sacilor și a mănușilor necesare voluntarilor. Instituția a trimis invitații de participare către toate unitățile administrativ-teritoriale din județ, iar autoritățile locale și școlile care s-au înscris sunt așteptate să ridice materialele de la sediul DJM Mureș.
Deșeurile adunate de voluntari vor fi preluate de ADI Ecolect Mureș, care se va ocupa de transportul lor către infrastructura autorizată de tratare și eliminare, astfel încât efortul voluntarilor să se finalizeze printr-un circuit corect de gestionare a deșeurilor.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Peste 81.000 de români s-au înscris la Ziua de Curățenie Națională. Mureșul implicat în acțiune
Credit autor: Maria Manu.
