Știri

Planuri de management elaborate cu fonduri europene pentru cinci arii naturale protejate din Harghita şi Covasna

Planurile de management pentru cinci arii naturale protejate din judeţele Harghita şi Covasna au fost elaborate în urma unui proiect finanţat din fonduri europene, derulat de Asociaţia Medio Pro, din judeţul Braşov, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană de Mediu Harghita.
Proiectul, început în 2018 şi finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), a vizat siturile de importanţă comunitară Tinovul Luci şi Tinovul Apa Lina -Honcsok şi rezervaţiile naturale Tinovul Luci şi Tinovul de la Plăieşii de Jos şi a fost implementat în cinci localităţi din cele două judeţe.
Ariile protejate variază de la câteva zeci de hectare până la peste 7.800 de hectare.
Valoarea totală a proiectului a fost de aproximativ 3 milioane de lei, din care circa 2,5 milioane de lei reprezintă contribuţia Uniunii Europene, iar aproape 450.000 de lei cofinanţare de la bugetul de stat.
Proiectul a avut ca obiectiv elaborarea planurilor de management, documente care stabilesc măsuri pentru conservarea biodiversităţii şi pentru gestionarea speciilor şi habitatelor de interes comunitar şi naţional.
Reprezentantul Asociaţiei Medio Pro, Constantin Vezeanu, a precizat miercuri, într-o conferinţă de presă, că implementarea a fost întârziată de procedurile de avizare şi de restricţiile impuse în perioada pandemiei de COVID-19.
Punctul


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Planuri de management elaborate cu fonduri europene pentru cinci arii naturale protejate din Harghita şi Covasna

Credit autor: Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button