
Casa de Cultură „Dr. Eugen Nicoară” din Reghin a găzduit miercuri seară concertul „Magia creației – de la lutier la compozitor și interpret”, susținut de Symphactory Orchestra. Evenimentul a făcut parte din programul extins al celei de-a XX-a ediții a Concursului Internațional „George Enescu”.
Publicul a ascultat lucrări cunoscute semnate de Johann Pachelbel, Antonio Vivaldi, Béla Bartók și George Enescu, printre care „Canon”, „Toamna” din „Cele patru anotimpuri”, „Dansurile populare românești” și „Balada pentru vioară și orchestră”.
Includerea Reghinului în circuitul manifestărilor conexe a reprezentat o recunoaștere a tradiției locale în construirea instrumentelor cu coarde. Cunoscut drept „Orașul Viorilor”, municipiul găzduiește ateliere în care sunt realizate viori, viole și violoncele care ajung pe importante scene internaționale.
Symphactory Orchestra este un ansamblu muzical independent din București, format din tineri muzicieni profesioniști. Concursul Internațional „George Enescu” se desfășoară în perioada 23 august–19 septembrie 2026, la București.
Sursa: Asociația Artiștilor Lutieri din România.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Reghinul, „Orașul Viorilor”, a găzduit un concert special în cadrul Concursului Internațional „George Enescu”
Credit autor: Punctul.
