Știri

România, invitată de premierul Ungariei să se alăture Grupului de la Vișegrad

Premierul ungar Peter Magyar a anunțat că dorește extinderea Grupului de la Vișegrad și includerea României printre statele care ar putea adera la această formulă de cooperare regională.
Grupul de la Vișegrad, cunoscut drept V4, este format în prezent din Ungaria, Polonia, Slovacia și Cehia. Magyar a afirmat că Ungaria are nevoie de relații bune cu statele vecine și de relansarea dialogului cu partenerii din regiune.
Potrivit acestuia, Budapesta va găzdui pe 23 iunie o reuniune a premierilor țărilor din Grupul de la Vișegrad, eveniment prezentat ca un moment de relansare a cooperării dintre aceste state.
Premierul ungar a spus că V4 este necesar pentru ca Ungaria să își poată susține mai eficient interesele și că guvernul de la Budapesta urmărește atragerea mai multor țări în această alianță regională. Printre statele menționate se numără Austria, Slovenia, România, Croația și Germania.
Grupul de la Vișegrad a fost creat în 1991, la Visegrád, în Ungaria, printr-o declarație comună semnată de liderii Cehoslovaciei, Poloniei și Ungariei. Inițial, cooperarea a avut ca obiectiv sprijinirea integrării politice și economice în Uniunea Europeană.
Sursa: Profit.ro

Punctul


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: România, invitată de premierul Ungariei să se alăture Grupului de la Vișegrad

Credit autor: Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button