Știri

Romgaz preia activele operaționale ale Azomureș. Datoriile rămân la actualul proprietar al combinatului

Romgaz a ajuns la un acord de principiu pentru preluarea activității operaționale a combinatului Azomureș, cea mai importantă mutare strategică a companiei de stat din ultimii ani și una dintre cele mai mari tranzacții industriale din România. Operațiunea va fi realizată prin mecanismul „Transfer of a Going Concern” (TOGC), ceea ce înseamnă că vor fi transferate activele funcționale, angajații și contractele operaționale, fără ca datoriile istorice ale Azomureș să fie preluate de Romgaz.
Potrivit informațiilor transmise pieței de capital, acordul stabilește principalele elemente comerciale ale tranzacției, inclusiv structura acesteia, prețul și mecanismele aplicabile până la finalizarea efectivă a transferului. Negocierile finale și aprobarea Consiliului de Administrație al Romgaz ar urma să fie încheiate până la finalul lunii mai 2026.
Prin această tranzacție, Romgaz urmărește integrarea verticală a producției de gaze naturale cu industria îngrășămintelor chimice, într-un context în care compania se pregătește pentru creșterea producției de gaze odată cu exploatarea Neptun Deep din Marea Neagră. Strategia are ca obiectiv valorificarea internă a gazului românesc și reducerea dependenței României de importurile de îngrășăminte, care au depășit 1,25 miliarde de euro în 2025.
Azomureș, controlat de grupul elvețian Ameropa, este cel mai mare producător de îngrășăminte chimice din România și unul dintre cei mai mari consumatori industriali de gaze naturale din țară.
Punctul


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Romgaz preia activele operaționale ale Azomureș. Datoriile rămân la actualul proprietar al combinatului

Credit autor: Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button