
Sepsi Sfântu-Gheorghe a obținut, ieri, promovarea în prima ligă de fotbal, după mari emoții în ultimul meci al play-off-ului. Acesta s-a disputat acasă, în compania Chindiei Tîrgoviște, o echipă fără motivație, sigură de locul său la baraj.
Sepsi n-a făcut ieri un meci extraordinar. Jucătorii au fost evident timorați și apăsați de miza jocului (le trebuia cel puținn un punct). După deschiderea scorului, în partea secundă, părea că totul merge în favoarea covăsnenilor. Numai că oaspeții au egalat cu vreo 17-18 minute înainte de final, iar Sepsi a făcut neașteptat un pas în spate. Ca atare, Chindia putea chiar câștiga – și trimite pe Sepsi la baraj – pe final. Imensa ocazie ratată de vârful dâmbovițean Sergiu Jurj a pricinuit multe tahicardii în tribune.
S-a încheiat, însă, cu bine. Sepsi a terminat la egalitate de puncte cu FC Voluntari (victorioasă cu Steaua), dar a promovat grație primului criteriu de departajare, numărul mai mare de puncte făcute în sezonul regulat. Echipa ardeleană revine în prima ligă după un singur sezon petrecut în purgatoriul celei de-a doua. Alături de Sepsi, în prima ligă a mai promovat Corvinul Hunedoara, echipă care a condus autoritar campionatul de la început până la final.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Sepsi Sfântu-Gheorghe a revenit, cu mari emoții, în prima ligă de fotbal
Credit autor: Punctul.
