Știri

Sesiune lansare apel proiecte pentru dezvoltarea intreprinderilor sociale

Programul Tranziție Justă 2021–2027
Sesiune de informare privind sprijinirea dezvoltării întreprinderilor sociale din județul Mureș
Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Tranziție Justă, a organizat o sesiune de informare online dedicată componentei „Sprijin pentru creșterea durabilă a întreprinderilor sociale și crearea de locuri de muncă – sprijin direct”, aferentă Programului Tranziție Justă – județul Mureș.
La eveniment au participat peste 60 de persoane, reprezentanți ai întreprinderilor sociale și ai întreprinderilor sociale de inserție, interesați de accesarea fondurilor disponibile prin acest apel de proiecte.
În cadrul sesiunii au fost susținute prezentări privind Programul Tranziție Justă, cu accent pe obiectivele acestuia, prioritățile de finanțare și contribuția programului la sprijinirea dezvoltării economice și sociale a teritoriilor afectate de tranziția către o economie verde, la nivelul județului Mureș, o prezentare a Ghidului solicitantului aferent componentei „Sprijin pentru creșterea durabilă a întreprinderilor sociale și crearea de locuri de muncă – sprijin direct”, în cadrul căreia au fost detaliate condițiile de eligibilitate, activitățile și cheltuielile finanțabile, criteriile de evaluare și selecție, precum și calendarul apelului de proiecte, precum și elementele  de identitate vizuală aplicabile proiectelor finanțate prin Programul Tranziție Justă 2021–2027, participanții fiind informați cu privire la regulile de comunicare și vizibilitate ce trebuie respectate pe durata implementării proiectelor.
Punctul


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Sesiune lansare apel proiecte pentru dezvoltarea intreprinderilor sociale

Credit autor: Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button